Casa memoriala Veronica Micle

Construită în prima jumătate a secolului al XIX-lea din lemn şi cărămidă, în cel mai autentic stil românesc, cu tindă şi trei încăperi la stradă, casa a fost lăsată în posesia Veronicăi Micle ca zestre şi moştenire de la părinţii săi. În anul 1850 casa a fost vândută doamnei Ana Câmpeanu cu 100 de galbeni. Anul 1864 a găsit-o pe Veronica în casa care i-a fost donată ca zestre de nuntă la căsătoria sa cu profesorul Ştefan Micle.

În casa în care poeta şi-a petrecut primii ani ai vieţii şi unde istoricul Nicolae Iorga a aşezat o placă memorială, s-au reconstituit două camere de epocă şi s-a întocmit o expoziţie foto-documentară. Casa Veronica Micle constituie o preţioasă relicvă a veacului trecut, ce împleteşte imaginile vechii aşezări cu amintirea mereu vie a aceleia care, prin dragoste şi suferinţă, şi-a înscris pentru totdeauna numele alături de cel al lui Mihai Eminescu.

Din 1998 în partea stângă a casei se găseste o statuie cu bustul poetei realizată în bronz de către sculptorul Popa Damian-Ioan. Expoziţia permanentă existentă aici prezintă momente din viaţa şi creaţia poetică a Veronicăi Micle (fotocopii, manuscrise, cărţi, obiecte personale care au aparţinut poetei etc.).

Manastirea Agapia

Istoria Manastirii Agapia este strans legata de istoria Schitului Agapia Veche sau Agapia din deal. Denumirea de Agapia provine de la sihastrul Agapie care s-a nevoit in poiana unde se afla astazi Manastirea Agapia Veche. Deoarece manastirea din deal era greu accesibila, dupa anul 1600 unii calugari s-au stabilit aici si au construit o biserica din lemn.

Ctitorul Manastirii Agapia din Vale sau Agapia Noua este hatmanul Gavriil Coci, fratele domnitorului Vasile Lupu (1634-1653). El a construit Biserica cu hramul “Sf. Voievozi Mihail si Gavriil” in perioada 1641-1643, dupa planurile arhitectului Enache Ctisi de la Constantinopol. Lacasul de cult a fost sfintit in anul 1646 de mitropolitul Varlaam Motoc al Moldovei, inconjurat de un mare sobor de preoti si calugari, in prezenta domnitorului Vasile Lupu.

Manastirea Agapia este formata dintr-o incinta alcatuita din cladiri pe doua nivele, avand un cerdac larg, care se desfasoara de jur-imprejurul bisericii. Pe latura de est se afla un turn clopotnita cu doua etaje, avand la primul etaj o prispa continua cu arcade elegante si coloane de lemn dispuse in linie. Principalul element al complexului este biserica ce are plan triconc, edificiu construit pe temelie de piatra bruta, cu ziduri de o grosime impresionanta.

in interior a fost eliminat zidul de o mare grosime care separa pridvorul initial de pronaos, el fiind inlocuit cu trei arce care se sprijina pe doua randuri de coloane dorice masive. Pe latura sudica a incintei se afla Paraclisul “Nasterea Maicii Domnului”. in paraclis se afla vechea catapeteasma cu picturi din secolul al XViii-lea a Paraclisului “Sf. Gheorghe” de la Manastirea Bisericani.

Intre anii 1858-1860, Nicolae Grigorescu a pictat interiorul bisericii intr-un stil laicizant realist, inspirat din compozitiile pictorilor Renasterii ca Tizian, Rafael Sanzio, Rembrandt, Bartolomé Murillo, Leonardo da Vinci si altii. Picturile lui Grigorescu se caracterizeaza prin interpretarea realista a chipurilor de sfinti si prin coloritul luminos.

Pentru figurile sfintilor, artistul s-a inspirat din chipurile oamenilor din satele vecine, din cele ale calugaritelor de la manastire sau ale vizitatorilor. istoricii de arta presupun ca pictura murala “Proorocul Daniil” ar fi de fapt un autoportret al pictorului.

Pe langa Manastirea Agapia functioneaza singurul seminar de fete din zona Moldobei, Seminarul Teologic Monahal “Sfanta Cuvioasa Parascheva”, infiintat in vremea patriarhului Justinian Marina.

in afara incintei se afla peste 100 de case calugaresti construite in stilul caselor de la munte, precum si doua biserici de lemn: Biserica Adormirea Maicii Domnului, in partea de sud si Biserica Sf. ioan Bogoslovul, in cimitirul aflat in partea de nord.

Ansamblul Manastirii Agapia a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din judetul Neamt inca din anul 2004. “Casa scriitorului Alexandru Vlahuta” este de fapt o chilie in care locuia acesta cand venea in vizita la manastire si care a fost transformata in 1966 in muzeu memorial.

Manastirea Neamt

In tezaurul de valori ale patrimoniului istoric si cultural-artistic national Manastirea Neamt ocupa un rol cu totul deosebit. intreaga sa existenta ii da o aura de legenda si atributele unei vetre de viata spirituala care se poate identifica in multe privinte cu insusi romanismul medieval.

In lipsa unor documente care ar fi putut asigura date istorice precise, marea majoritate a cercetatorilor pledeaza pentru existenta unei asezari monahale pe malul drept al Nemtisorului inca din secolul al XiV-lea. La 7 ianuarie 1407, cand Alexandru cel Bun si Mitropolitul iosif emit un important document de cancelarie, Manastirea Neamt constituia deja o puternica si cunoscuta vatra monahala din moment ce a fost pusa sub ascultarea egumenului Dometian, impreuna cu un alt important centru al spiritualitatii romanesti, Manastirea Bistrita.

Se pare ca in preajma unei vechi bisericute de lemn, Petru I Musat (1375-1391) a ridicat aici primul lacas de piatra cu hramul “inaltarea Domnului”, la finalizarea si la inzestrarea caruia au mai contribuit si ceilalti voievozi Musatini de la sfarsitul veacului al XiV-lea.

In zilele noastre, hramul “Inaltarea Domnului” este sarbatorit la 40 de zile de la Paste, iar “Sfantul Cuvios Paisie de la Neamt” este sarbatorit in prima zi din din Postul Nasterii Domnului.

Catastrofalul cutremur din 1471 s-a soldat cu mari distrugeri in intregul complex, afectand si biserica mare. Trecerea anilor si unele evenimente din a doua jumatate a secolului al XV-lea au marcat puternic asezamantul. Dezastrul a fost desavarsit, dupa cat se pare, de ostile lui Mahomed al ii-lea, care, in vara anului 1476, neputand cuceri Cetatea Neamt, s-au razbunat asupra targului si a manastirilor din jur. Dupa 1480, vechea biserica de la Neamt se afla intr-un asemenea stadiu de degradare incat stefan cel Mare nu a mai considerat posibila restaurarea acesteia, preferand sa ridice aici un nou lacas de inchinaciune, ce s-a sfintit la 14 noiembrie 1497.

Relatiile duhovnicesti ale manastirii cuprind si zone mai indepartate ale ortodoxiei, strabatand pana in Bulgaria si Serbia, la Sfantul Munte si la Constantinopol sau pana la Kiev si Moscova. La Neamt au trait si s-au format reprezentanti de seama ai bisericii romanesti, cu o insemnata contributie in organizarea, consolidarea si afirmarea ortodoxiei in aceasta parte a Europei, dar si in pastrarea fiintei noastre nationale.

Dintre obiectele cu valoare istorica si artistica, din colectia manastirii, cele mai importante sunt icoana Maicii Domnului primita in dar de Domnitorul Alexandru cel Bun de la imparatul bizantin ioan al Viii-lea Paleologul, Catapeteasma care a apartinut paraclisului din Cetatea Neamt, cateva icoane din veacurile XVii-XViii, alte icoane executate de Nicolae Grigorescu, un vas pentru aghiazma din 1775, un Panaghiar din 1750, o Nebedernita din anul 1665, un Epitrahil din veacul al XViii-lea, un Omofor care a apartinut Episcopului Pahomie al Romanului (1706-1714), o presa tipografica din veacul al XViii-lea, doua prese tipografice din metal din veacul al XiX-lea, numeroase Xilogravuri si diferite piese tipografice.

 

Manastirea Secu

Manastirea Secu este o vatra monahala a carei vechime se ridica la aproape 500 de ani. in jurul anului 1500, pe domeniul feudal deinut de CetateaNeamt , pe valea Paraului Secu, se aseaza un grup de sihastri care vor intemeia mai apoi, in anul 1530, sub conducerea ieroschimonahului Zosima, calugar de la Manastirea Neamt, schitul cu acelasi nume: Schitul lui Zosima.

Domnitorul Petru Rares (1527-1546) a cladit biserica Schitului Zosima pe locul actualei biserici a cimitirului manastirii. Schitul a fost ingradit cu zid de piatra in anul 1550 de catre Doamna Elena, sotia voievodului, si de fiii sai.

Din acest zid se mai pastreaza astazi o mica parte: la intrarea in manastire, in dreptul actualei biserici a cimitirului, unde, in urma cu cinci secole, fusese poarta de intrare in schit si clopotnita acestuia.

Tot Petru Rares a intarit stapanirea asupra pamanturilor care apartineau mosiei Cetatii Neamt, daruindu-le calugarilor de pe valea Paraului Secu. in vremea voievozilor Alexandru Lapusneanu (1552-1561;1564-1568), Petru Schiopu (1574-1579;1581-1591) si Aron Tiranul (1591-1595), Schitul lui Zosima mai primeste cateva danii spre folosinta si intretinerea calugarilor.

In secolul al XVii-lea, Nestor Ureche, vornicul tarii de Jos, tatal cunoscutului cronicar Grigore Ureche, impreuna cu sotia sa Mitrofana, ctitoresc manastirea de piatra, in forma de cetate dreptunghiulara, cu biserica mare in mijlocul zidurilor, careia i-au fixat hramul „Taierea capului Sfantului ioan Botezatorul”.

Nestor Ureche ajunsese in randurile celor dintai boieri ai Moldovei sub domnia lui ieremia Movila, prin bogatia casei sale, catre care se indreptau veniturile a peste 70 de sate, dar si prin istetimea mintii. El avea demnitatea de Mare Vornic, fiind judecator principal al tarii si „mai-marele Curtii Domnesti”.

Marele boier a inzestrat aceasta ctitorie cu odoare, carti si mosii, asa cum erau inzestrate toate manastirile domnesti in vremea voievodului ieremia Movila. Pe atunci, in scaunul Mitropoliei Moldovei era Gheorghe Movila, fratele voievodului, egumen la Manastirea Secu fiind ieroschimonahul Dosoftei.

Mănăstirea Sihăstria

Conform unei însemnări din pomelnicul ctitoricesc al mânăstirii, șapte monahi ai Mânăstirii Neamț ar fi întemeiat o mică sihăstrie, în jurul anului 1640. Ceva mai târziu, în 1655, episcopul de Huși Ghedeon, ucenic al Mitropolitului Varlaam Moțoc, ridica în “Poiana lui Atanasie” o mică biserică de lemn și câteva chilii pentru viețuitorii deja aflați acolo.

Mânăstirea Sihăstria a fost întemeiată în anul 1655. Până în anul 1734 aceasta era doar o mică așezare pustnicească anonimă, cunoscută sub numele de “Sihăstria lui Atanasie”, după numele fondatorului. După această dată schitul se înnoiește și devine dependent de marile mânăstiri din apropiere, Neamțu și Secu, ca loc de nevoința pentru călugării iubitori de liniște. Împreună cu schitul Sihla din apropiere, devin două dintre cele mai vestite sihăstrii din ținutul Neamț, mult căutate de călugării isihaști și, nu mai puțin, de credincioșii care veneau în pelerinaj la Peștera Sfintei Teodora de la Sihla.

Răpusă de vreme și de incursiunile cetelor de tătari de la începutul secolului al XVIII-lea, această biserică se ruinează în jurul anului 1730, ceea ce determină pe un alt episcop Ghedeon să ridice un nou lăcaș cu hramul “Nașterea Maicii Domnului”. Lucrările au început în anul 1730, când acest Ghedeon era episcop de Huși, terminându-se în 1734, când ctitorul a trecut în scaunul episcopal de la Roman. La cererea ctitorului, în 28 septembrie 1741, voievodul Grigore Ghica emite o Carte Domneasca ce stabilește o serie de privilegii și scutiri “… pentru Sihastria ce iaste în munte, la poiana lui Atanasie, care sihăstrie iaste făcută de Ghedeon Episcopul Romanului, unde sunt cațiva călugărași…”.

Trecut din 1734 sub ascultarea Mânăstirii Secu și din 1779 sub cea a Mânăstirii Neamț, schitul Sihăstria își va dezvolta obștea monahală și zestrea de clădiri, până în anul 1821, când are și el de suferit de pe urma confruntării otomano-eteriste. În acea perioadă au fost incendiate biserica și chiliile, mulți călugări pierzându-și viața, alții fiind nevoiți să pribegească prin pădurile din jur. Atât de mari au fost distrugerile încât lucrările de refacere, care au început în 1824, au durat aproape doi ani.

Prin lucrările din 1824-1825, realizate prin grija Mitropolitului Veniamin Costache și a starețului Domețian al mânăstirilor Neamț și Secu, s-au ridicat actuala biserică de piatră, corpul de chilii de pe latura sudică, turnul porții și turnul-clopotnița, precum și zidul de incintă care conferă Sihăstriei aspectul unei mânăstiri fortificate. Dintre obiectele bisericești ce se află la Sihăstria se pot aminti: o icoană mare ce reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul în brațe, pictată pe lemn cu ornamentație de ipsos, care datează din secolul al XVII-lea, o dată cu întemeierea primei Sihăstrii.

Se menține până astăzi rânduiala Sfinților Părinți de a oferi pelerinilor gratuit cazare și masă timp de trei zile, regulă ce a fost introdusă la Sihăstria de Părintele Cleopa, pe vremea când era stareț. Acest lucru nu este deloc ușor, având în vedere că în unele zile iau masa sute de persoane, dar este acceptat cu dragoste de părinții Sihăstriei. După revoluția din decembrie 1989, care a adus deplină libertate Bisericii, în ultimii ani de viața ai Părintelui Cleopa, obștea Mânăstirii Sihăstria număra 140 de părinți și frați; în prezent sunt aproximativ 120 de viețuitori, fiecare silindu-se să-și îndeplinească cu râvnă și dragoste ascultarea la care este rânduit.

Călugării pictează icoane, scriu cărți religioase, cânta la biserică, păstorind oile mânăstirii, au grijă de vite, lucrează la câmp și în pădure, repară la atelierul mecanic, croiesc haine, fac incălțări, înrămează icoane, prelucrează lemnul, fac pâine și pregătesc mâncarea la bucătărie.

De-a lungul timpului, foarte mulți pelerini: ierarhi, arhimandriți, stareți și starețe, călugări, seminariști, studenți, politicieni, ingineri, oameni de cultură, profesori universitari, ofițeri, intelectuali și oameni de rând au venit la Mânăstirea Sihăstria, în special căutând sfat duhovnicesc, liniște și pace sufletească la marii parinți viețuitori aici, în frunte cu Părintele Cleopa și Părintele Paisie.

Mânăstirea Văratec

Mânăstirea Văratec a fost ctitorita de fiica unui preot din Iași, călugărița cu numele de Olimpiada, care a fost sfătuită și îndrumată de Paisie Velicikovski, stareț la Mânăstirea Neamț. Doi ani mai târziu, în 1787, schitul Văratec s-a unit cu schitul Topolnița pentru a forma un așezământ monahal mai mare și mai bine organizat. La 10 iunie 1803, Mitropolitul Veniamin Costachi unește mânăstirile Văratec și Agapia într-o singură gospodărie, înființând aici o școală monahală de meserii și de cultură generală pentru călugărițe.

Biserica actuală a mânăstirii s-a construit între anii 1808-1812, pe locul celei vechi, și a fost pictată în 1841. Arhitectonic, biserica se prezintă ca un edificiu eclectic, cu elemente ale vechiului stil moldovenesc și elemente de arhitectură străină care au pătruns în Moldova la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Mânăstirea de maici are hramul “Adormirea Maicii Domnului”, serbat anual pe 15 august. Construcția, din piatră de râu și în formă de cruce cu ziduri foarte groase, are ca element specific acoperișul celor două turle cilindrice care este în formă de clopot. Pictura din interior, datând tot din secolul al XIX-lea, este în stil neobizantin, iar catapeteasma este sculptată în lemn de tisă și suflată cu aur.

În ansamblul monahal se găsesc și bisericile Schimbarea la Față (1847) și Sf. Ioan Botezătorul (1844) (în umbra căreia se află mormântul Veronicăi Micle care a decedat în 1889) clopotnița cu paraclisul Sf. Nicolae (clădiri pentru chilii și ateliere). Majoritatea maicilor lucrează în atelierele de covoare și țesături pentru veșminte și obiecte bisericești. Așezământul deține un muzeu de artă medievală și o bibliotecă cu peste 6000 de volume, din care multe manuscrise și tipărituri vechi. În apropierea satului mânăstiresc se întind două rezervații forestiere celebre: “Codrii de aramă” și “Pădurea de argint”.

În ultimul timp s-au efectuat lucrări importante de reparații și renovări, iar pictura bisericii mari a fost spălată și restaurată, mai ales prin grija patriarhului Teoctist, lucrări începute în vremea când era Mitropolit al Moldovei și Sucevei. Aici a trăit și a lucrat mai mulți ani Prea Cuviosul arhimandrit Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, dar și Prea Cuviosul Roman Braga sau academicianul Zoe Dumitrescu-Busulenga, cunoscută în partea locului ca maica Benedicta, după numele său monahal.

Mânăstirea Văratec a fost și este apreciată de diverși intelectuali și oameni români de cultură, aici petrecându-și timpul liber, printre alții: Alexandru Vlahută, Dinu Pillat, Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu, Horia Bernea, Draga Olteanu Matei etc. Ansamblul Mânăstirii Văratec a fost inclus pe lista monumentelor istorice din judetul Neamț din anul 2004.

Casa memoriala Ion Creanga din Humulesti

Trecand podul peste “Ozana cea limpede si frumos curgatoare”, ajungem la Humulesti, localitate cunoscuta din “Amintiri din copilarie” a lui Ion Creanga, astazi cartier al orasului Targu Neamt. Pe strada Ion Creanga nr. 8, Casa memoriala “Ion Creanga” pastreaza vie amintirea scriitorului.

Marele povestitor a scris despre satul Humulesti, in care s-a nascut, ca este un “sat mare si vesel, impartit in trei parti, care se tin toate de una: Vatra Satului, Delenii si Bejenii …; sat vechiu razasesc, intemeiat in toata puterea cuvantului: cu gospodari tot unul si unul, cu flacai voinici si fete mandre …” Casele din Humulesti sunt si acum mari si frumoase, iar in centru, la intersectia drumurilor, se afla biserica si scoala, in fata careia este statuia lui “Ion Creanga”.

Construita in anul 1830 de bunicul dinspre tata al marelui povestitor, Petrea Ciubotariul, casa a fost primita de fiul sau stefan in 1835, cand s-a casatorit cu Smaranda Creanga, din Pipirig. Constructia a fost restaurata in 1937 prin grija istoricului Nicolae Iorga. in 1944 Sofia Grigoriu, nascuta Creanga, doneaza casa Asociatiei invatatorilor din Romania.

Casa copilariei lui Ion Creanga a ramas mostenire din generatie in generatie si a fost locuita pana in anul 1959 cand a fost declarata muzeu printr-un decret de patrimoniu national. Abia mai tarziu, in 1965, Zahei Grigoriu, unul dintre urmasii povestitorului, a cedat-o cu scopul amenajarii muzeului. Devenita unul dintre cele mai vizitate muzee memoriale, aceasta reprezinta, dincolo de semnificatia sa istorico-literara si sentimentala, un produs cert al arhitecturii populare specifice perioadei si ariei etno-culturale in care se incadreaza.

Sub acoperisul larg de sindrila, peretii din barne groase peste care s-a asternut un strat de lutuiala, delimiteaza o singura incapere cu ferestre inguste si o tinda unde abia puteai sa te invarti. Intrarea scunda este adapostita de ploile repezi printr-o prispa lata de cateva palme, iar in spatele casei un acoperamant de scanduri cu panta repede protejeaza mai multe obiecte gospodaresti si unelte agricole cu certa valoare etnografica.

Exponatele prezentate sunt caracterizate de simplitatea, bunul-simt si modestia proprie taranului moldovean, generand un puternic sentiment de piosenie, nu numai pentru ceea ce reprezinta ele fata de amintirea lui Ion Creanga, ci pentru ca ele sunt marturii autentice ale traditiei populare a locuitorilor din aceasta parte a tarii.

In prezent, amenajata ca muzeu, casa adaposteste obiecte care au apartinut odinioara familiei Creanga, cum ar fi laita, de jur-imprejurul camerei, acoperita cu laicere, culmea cu cateva straie, opaitul, furca si roata de depanat, vartelnita, masa la care a invatat Ionica, buchiile cartii si ceaslovul amintit in memoriile sale.

Rezervatia de zimbri si fauna carpatina Dragos Voda

Rezervatia de zimbri si fauna carpatina “Dragos Voda” este una dintre cele patru rezervatii de zimbri de la noi din tara. Aceasta este considerata ca fiind una dintre cele mai mari rezervatii de zimbri din Europa. Situata in nordul judetului, pe raza comunei Vanatori-Neamt, in apropierea drumului national DN15 si a Manastirii Neamtului, rezervatia reprezinta unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale judetului Neamt.

Rezervatia “Dragos-Voda” a luat fiinta in anul 1968, se intinde pe aproape 11 hectare si jumatate si face parte dintre cele patru arii protejate ale Parcului Natural Vanatori-Neamt.

In afara de zimbri, in cadrul rezervatiei se mai pot intalni cerbi carpatini, cerbi lopatari, capriori, vulpi, bursuci, iepuri, ursi, lupi si diverse specii de pasari. intr-un spatiu imprejmuit, care se intinde pe o suprafata de circa patru hectare, se gasesc doar sase exemplare de zimbri, doi masculi si patru femele care stau aici ca sa fie vazuti de turisti.Restul de pana la 28 de exemplare se afla in parcul de aclimatizare care se intinde pe o 180 de hectare de teren. in viitor vor fi aduse inca patru exemplare de zimbri din Suedia, mai exact, inca patru femele.

Conform cronicii Ocolului Silvic Targu-Neamt primele trei exemplare de zimbri, originare din Polonia, au fost aduse in anul 1970 si au fost numite Rarau, Roxana si Raluca. Peste patru ani aici sunt fatate primele doua exemplare de zimbru din cadrul rezervatiei: femela Rosina si mascul Roco.Tot in 1974 rezervatia este folosita ca si platou de filmare pentru cateva secvente de vanatoare necesare filmelor “Fratii Jderi” si “stefan cel Mare – Vaslui 1475”. in august 1975 moare femela Roxana, ca urmare a efortului la care a fost supusa cu ocazia filmarii secventelor de goana, cumulate cu o boala mai veche plus efortul readucerii in tarcuri.

In noiembrie 1977, au fost adusi din spatiul fostei URSS cinci zimbri caucazieni, botezati Medalist, Mentol, Metocika, Meringhia si Mexicana. in scopul mentinerii diversitatii genetice, dupa anul 1977, s-au facut mai multe schimburi intre exemplarele de zimbri din rezervatiile romanesti. Rezervatia “Dragos Voda” mai primeste un mascul, in anul 1978, dupa desfiintarea rezervatiei de la Poiana Brasov, astfel incat efectivul de zimbri se ridica la 10 exemplare.

Tot acum se aduc in rezervatie doi mufloni, un cerb lopatar si fazani de decor din speciile aurie, argintie si comuna. Zimbrii botezati Medalist, Mentol, Metocika, Meringhia si Robu au fost transferati, in anul 1982, la Rezervatia de Zimbri Bucsani-Neagra.

In Rezervatia “Dragos Voda”, au mai ramas zimbrul Rarau si zimbroaica Ravena, dar in anul 1998 au fost adusi inapoi de la Rezervatia de Zimbri Bucsani-Neagra trei zimbri: Rodion, Rochita si Rodia.

Tot in cadrul rezervatiei “Dragos Voda” se afla trei iazuri: Zimbrilor, Cerbilor si Capriorilor, bogate in fauna piscicola si loc de popas pentru unele specii de pasari iubitoare de apa, oaspeti trecatori de toamna si iarna. Din 2002, rezervatia beneficiaza de un program de modernizare si imbunatatire a spatiilor destinate largirii si imbunatatirii spatiilor de cazare cat mai aproape de mediul lor natural, in cadru proiectului “Managementul Conservarii Biodiversitatii”.

In mai 2005, Rezervatia “Dragos Voda” de la Vanatori a cumparat de la Gradina Zoologica din Berna, Elvetia, patru zimbri: trei masculi si o femela . Acum, aici se gasesc patru zimbri, dintre care doua femele, un mascul si un vitica, care traiesc intr-un tarc de aproximativ 4 hectare.

Cetatea Neamt

Cetatea Neamt, cunoscuta impropriu sub titulatura Cetatea Neamtului, a fost ridicata la sfarsitul secolului al XVI-lea de catre Petru I (1374-1391) si este o creatie arhitectonica moldoveneasca. intemeierea statului Moldova in anul 1359 si dezvoltarea economica au necesitat construirea unor cetati, care sa asigure controlul drumurilor si sa constituie nuclee de aparare in razboaie. Prima mentiune documentara a fost facuta de domn, in omagiul adresat regelui Poloniei in anul 1387.

Materialele de constructie folosite au fost gresia, sisturile verzi, bolovani, pietris si nisip, resurse obtinute din imprejurimi. Mortarul facea priza perfecta si dupa 600 de ani, s-a dovedit a fi chiar mai rezistent decat piatra. Desi modul de preparare nu este cunoscut, s-a constatat ca printre componente se numara var, nisip, piatra sfaramata, caramida pisata si carbune de lemn.

Dupa ce in anul 1476, sub domnia lui Stefan cel Mare, a respins atacul lui Mahomed al II-lea cuceritorul Constantinopolului aflat in fruntea unei armate de 200.000 de oameni cetatea a continuat sa joace un rol important in apararea Moldovei si in timpul domnitorilor Bogdan al III-lea (1504-1517), Stefanita (1517-1527) si Petru Rares (1527-1538; 1541-1546).

In urma tradarii unei parti a boierimii, la finele primei domnii a lui Petru Rares (1538), tara a fost ocupata fara lupte de turci, iar rolul cetatii s-a diminuat. Pentru a infrange rezistenta tarii, turcii i-au cerut lui Alexandru Lapusneanul sa distruga cetatile.

Ieremia Movila a refacut cetatea si a asezat aici o garnizoana militara. Cetatea Neamt si-a deschis portile numai in fata ostenilor lui Mihai Viteazul, care se proclama domn al Moldovei, realizand astfel prima unire a celor trei tari romanesti, in anul 1600.

In timpul domniei lui Vasile Lupu (1634-1653), cetatea a fost intarita si pentru a-i pacali pe turci acesta a infiintat in cetate o manastire, care apartinea de Manastirea Secu. Domnitorul a facut amenajari in cetate, cu scopul de a crea un refugiu sigur pentru familia si averile sale si cand Moldova a fost pradata de tatari, in 1650, Vasile Lupu cu familia sa si a altor boieri s-au refugiat la cetate.

Intre anii 1662 si 1672, sub domnia lui Dabija-Voda, in cetate a functionat o monetarie in care s-au batut monede de arama. Pana in anul 1673, cetatea a fost ocupata de o garnizoana polono-germana, pe care a alungat-o Dumitrascu Cantacuzino (1674-1675). Cetatea a fost lasata sa se deprecieze, din porunca turceasca, fara a fi insa distrusa.

Plaiesii din Cetatea Neamt comit un act de mare vitejie, in anul 1691, rezistand timp de patru zile asediului armatei polone conduse de regele Ioan Sobieski. Dintre cei 19 aparatori ai cetatii, in a cincea zi de asediu 10 erau morti, iar trei raniti. Plaiesii au ucis comandantul artileriei polone si 50 de luptatori. Acest episod din istoria cetatii i-a inspirat pe Costache Negruzzi, care a scris nuvela “Sobieski si romanii” si pe Vasile Alecsandri, pentru piesa “Cetatea Neamt”.

Mihail Racovita a facut incercari de consolidare a cetatii in 1716, dar aceasta nu a mai jucat rol de fortareata, caci in 1718 turcii i-au ordonat sa o darame. Cetatea a ramas in paragina, fiind distrusa de trecerea timpului si de catre localnici, care foloseau piatra din ziduri pentru constructii.

Departamentul Pricinilor Dinlauntrul Moldovei interzice, in anul 1834, luarea pietrei din cetate, iar in 1866 o declara monument istoric. intre 1939-1942 si 1953-1954, au fost efectuate sapaturi si cercetari arheologice, iar in perioada 1962-1970, cetatea a fost consolidata si restaurata partial, pentru a putea fi inclusa in circuitul turistic.

Lucrari de consolidare a zidurilor au fost efectuate si in anul 1992, in cadrul programului UNESCO, de restaurare si renovare a monumentelor istorice. Cetatea Neamtului a fost redata circuitului turistic national si international, la inceputul lunii august din 2009, dupa ce timp de doi ani a fost reabilitata cu fonduri europene in valoare de trei milioane de euro.

Despre cele 21 de camere ale fortificatiei se poate spune ca formeaza un veritabil muzeu. Cele mai atractive incinte sunt sala de sfat si judecata, sala armelor, inchisoarea si paraclisul, deschis zilnic pentru cei care vor sa se inchine si sa aprinda o lumanare. in luna iulie a fiecarui an la Cetatea Neamt se organizeaza un festival medieval, de genul celui de la Sighisoara.